REGULAMENT TABĂRĂ
REGULI GENERALE
- Respectarea cu strictețe a programului taberei (activități, mase, ore de odihnă etc.).
- Participanților nu le este permis să părăsească locația de desfășurare a activităților, a taberei sau a atelierului de activități fără acordul directorului taberei.
- Respectarea indicațiilor precise pe care le primesc copii de la instructorii/ facilitatorii taberei, pe timpul activităților din tabără.
- În cazul în care indicațiile instructorilor/ facilitatorilor nu au fost clare sau nu au fost bine înțelese, participantul trebuie să ceară instructorului/ facilitatorului lămuriri suplimentare.
- Este obligatorie folosirea tuturor materialelor de protecție pe timpul activităților (căști de protecție, veste de salvare, hamuri, mănuși, ochelari de protecție etc.).
- În cazul în care condițiile meteo nu permit desfășurarea activităților conform programului inițial, organizatorul își rezervă dreptul să modifice activitățile în așa fel încât siguranța participanților să nu fie pusă în pericol.
REGULI PRIVIND CAZAREA ȘI SERVIREA MESELOR
- Participanții vor fi cazați în Pensiunea CASA SPANDO, Mărișel, Jud CLUJ, în camere duble si triple având clasificare de 4 margarete.
- Repartizarea pe camere se face de către Organizator, ținând cont de vârsta și sexul copilului.
- Nu pot fi cazați în aceeași cameră participanții de sex opus.
- Este interzis accesul băieților în camerele fetelor, respectiv al fetelor în camerele băieților, cu excepția în care există permisiunea directorului taberei.
- Păstrarea curățeniei în spațiile de cazare și împrejurimile acestora.
- Folosirea corectă și civilizată a grupurilor sanitare.
- Este interzisă deteriorarea sau distrugerea bunurilor care se afla în proprietatea pensiunii CASA SPANDO (mobilier, aparatură, pereți, perne, lenjerie etc.).
- În cazul în care participantul pierde sau deteriorează parțial sau total bunuri care i-au fost puse la dispoziție de către organizatori, de către parteneri sau care aparțin altor persoane (cum ar fi, dar fără a se limita la: echipamente, materiale de lucru, mobilier, pereți, cearșafuri, perne, bunuri personale ale colegilor etc.), costul înlocuirii acestora va fi suportat integral de către părintele / tutorele legal al persoanei în cauză.
- Participanții au incluse 3 mese pe zi (mic dejun, prânz și cină) și vor beneficia de apă plată pe toată durata zilei.
- Nu este permisă introducerea alimentelor sau băuturilor din afara complexului care găzduiește tabăra.
- Pe timpul taberei se vor consuma doar alimente provenite de la bucătăria Casei Spando sau cele aflate în meniul zilnic de tabără.
- Organizatorii taberei nu își asumă răspunderea pentru eventualele îmbolnăviri ale participanților care se dovedesc că provin din consumarea unor alimente care nu fac parte din meniul zilnic al taberei.
REGULI PRIVIND SECURITATEA BUNURILOR PERSONALE
- Este interzisă introducerea în spațiile de cazare a persoanelor străine de grup.
- Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru pierderea, deteriorarea sau dispariția bunurilor personale (inclusive banii), dacă acestea nu au fost asigurate și supravegheate de către participant.
- Participanții nu vor deține sau folosi obiecte care pot pune în pericol sănătatea lor sau a altor persoane cum ar fi: artificii, explozibil, substanțe chimice, toxice, iritante sau obiecte contondente, tăioase, cuțite, puști cu bile, lasere etc.
- Participanții nu își vor însuși obiecte care nu le aparțin. În cazul în care găsesc astfel de obiecte, vor anunța imediat personalul taberei.
- Participanții nu vor aduce cu ei în tabără medicamente decât dacă urmează un tratament prescris de medic. În acest caz, vor lua tratamentul numai sub supravegherea directorului de tabara.
- Este strict interzis fumatul, consumul de alcool sau droguri.
- Este interzisă folosirea chibriturilor sau a altor surse ce pot genera incendii.
- Participanții nu vor utiliza telefonul mobil sau alte dispozitive electronice pe timpul activităților din tabără (diminuează puterea de concentrare a copiilor, putând duce la disfuncționalități pe timpul activităților sau chiar la accidente prin distragerea atenției). Telefoanele sau tabletele sunt admise în tabără cu condiția predării acestora la începutul sejurului directorului de tabără (reeducând considerabil riscul de pierdere) și folosirea lor doar în perioada destinată comunicării cu cei de acasă, zilnic între orele 17:30 – 18:30.
- Participanții vor avea o atitudine respectuoasă față de toate persoanele din tabără și nu vor deranja prin comportamentul lor pe ceilalți participanți.
- Violența fizică sau verbală nu este acceptată.
SANCȚIUNI
Nerespectarea măsurilor specificate în prezentul Regulament de Tabără de către participantul la tabără duce la următoarele sancțiuni:
- Atenționarea / mustrarea persoanelor vinovate de încălcarea prezentelor norme şi/sau a altor prevederi legale;
- Anunțarea urgentă a aparținătorilor legali ai acestora;
- În cazul abaterilor grave, cum ar fi: consumul de substanțe interzise, absentează sau refuză să participe la activitățile zilnice fără motive întemeiate, fură, are accese de violență sau rasism, nu respectă regulile de conduită prevăzute în acest contract – directorul taberei este îndreptățit să retragă persoana în cauză din tabără. În acest caz, costurile taberei nu vor fi returnate, iar părinții / tutorele se obligă să recupereze participantul înainte de sfârșitul taberei.